Artistul Tudor Chirilă critică autoritățile pentru lipsa măsurilor ferme de prevenire și combatere a abuzurilor forestiere, implicit protejarea mafiei pădurilor, în contextul în care doi jurnaliști și un activist de mediu au fost atacați, în Suceava, când documentau tăierile ilegale din România.
Tudor Chirilă a reacționat public, joi seara, după ce a aflat de atacul din Suceava asupra echipei din care a făcut parte și Mihai Dragolea, care a regizat documentarul despre singurul concert al trupei sale de la Arenele Romane din anul pandemic 2020.
Mihai Dragolea, regizor și jurnalist, realizatorul Radu Constantin Mocanu, împreună cu activistul de mediu Tiberiu Boșutar au fost atacați, joi după amiază, de 20 de indivizi în timp ce pregăteau filmările pentru un deocumentar internațional despre tăierile ilegale de păduri de păduri din România, după cum a anunțat Greenpeace România.
„Dincolo de impactul emotional sporit (pe Mihai Dragolea îl cunosc personal, a regizat documentarul Regii Pandemiei) sunt furios și mă simt îngrozitor să știu că suntem la mâna unei mafii care nu mai are scrupule și nici frică într-o țară scăpată de sub control.
Artistul, cunoscut pentru declarațiile cu implicare socială, le-a solicitat public șefului statului, premierului, vicepremierului, peședintelui Camerei Deputaților/lider PNS și copreședinților USR PLUS să anunțe public măsurile luate pentru a opri astfel de „linsaje”.
„Ia ziceți Florin Cîţu Klaus Iohannis Marcel Ciolacu Dacian Cioloş Dan Barna Kelemen Hunor Tánczos Barna Ludovic Orban ce faceți voi CONCRET ca să stopați genul ăsta de linșaje? Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor ce ați legiferat ca să stopați abuzurile forestiere? Cât o să mai permiteți, prin tăcere și inacțiune, protejarea mafiei pădurilor? Ce faceți CONCRET ca oamenii care luptă să demaște jaful ăsta generalizat să nu riște să moară filmând? Bodnar Daniel te etichetez și pe tine pentru că cunosc curajul și lupta ta cu mafioții ăștia”, a scris Tudor Chirilă, joi seara, pe contul de Facebook.
„Ia zi, Lucian Bode. incompetentule și coadă de topor ce ești, că ai două ministere de forță pe mână, dar nu faci decât să execuți ordine, ce te oprește să reformezi ministerul de interne și să îl umpli de oameni care aplică legea? Măcar pe aia strâmbă și șchioapă? Ce?”, a comentat artistul.
Lucian Bode, ministrul liberal al Afacerilor Interne, a fost criticat vineri – alătui de președintele PNL al CJ Suceava, și de către liderul PSD, Marcel Ciolacu. „În guvernarea Cîțu, o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara, în vreme ce românii care caută dreptatea sunt secerați fără milă de interlopi. Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis”, a conchis preșdintele social-democrat.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a condamnat, vineri dimineață, atacul din Suceava și a spus că dacă se dovedește că agresorii fac parte din personalul silvic, atunci ei trebuie să fie excluși imediat din breaslă.
Polițiștii au deschis o anchetă din oficiu în acest caz. Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, a declarat pentru Digi24 că la sediul Poliției din Vatra Dornei au fost duse la audieri cinci persoane implicate în aceste violențe.
Oficialul a spus că nu a fost depusă încă o plângere penală pentru violențe, loviri și distrugere, dar că polițiștii s-au sesizat din oficiu și au început cercetare penală pentru aceste fapte. „Aceste documente și acte procedurale (plângeri – n.r.) trebuie îndeplinite pentru că e vorba de infracțiuni pentru care ele sunt necesare. Noi ne-am sesizat din oficiu”, a spus Ionuț Epureanu. Ulterior, după audieri și după studierea altor probe existente la dosar se vor lua măsurile procesuale care se impun, a adăugat reprezentantul polițiștilor suceveni.